zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Analiza ZF · Retail & Agrobusiness

Fermierii sunt nemulțumiți că despăgubirile promise pentru culturile afectate de secetă întârzie și anunță că vor protesta: „Dacă despăgubirile nu se vor acorda în cel mai scurt timp posibil, multe exploatații agricole vor falimenta”

Fermierii din Vrancea, județul care a fost grav afectat de seceta din 2022, sunt nemulțumiți că despăgubirile promise de către autorități pentru această calamitate întârzie să le intre în conturi și riscă falimentul. În acest context, Asociația Cultivatorilor de Cereale…

de Robert Manea , Editor Web 05.04.2023 · 17:27 2 min de citit

Fermierii din Vrancea, județul care a fost grav afectat de seceta din 2022, sunt nemulțumiți că despăgubirile promise de către autorități pentru această calamitate întârzie să le intre în conturi și riscă falimentul. În acest context, Asociația Cultivatorilor de Cereale și Plante Tehnice Vrancea (ACCPT) anunță că vineri, 7 aprilie, va organiza un protest la Focșani, în fața Prefecturii județului Vrancea.  

„Recurgem la această formă extremă de manifestare datorită situației extrem de dificile cu care se confruntă fermierii reprezentați de ACCPT Vrancea, care au înregistrat pagube uriașe în urma instalării secetei pedologice severe din iarna 2021-2022 și primăvara anului 2022. În Vrancea, seceta a avut efecte dramatice, mai ales în ceea ce privește culturile de primăvară (porumb, floarea-soarelui – n. red.) care au avut un grad de afectare de 90-100%. Dacă despăgubirile promise de către autorități pentru suprafețele de teren afectate de secetă, la culturile de primăvară, nu se vor acorda în cel mai scurt timp posibil, multe exploatații agricole vor falimenta fiind în imposibilitatea de a-și continua activitatea”, a spus Teofil Dascălu, președinte ACCPT Vrancea. Asociația reunește producători agricoli care însumează peste 25.000 hectare.

Citește și