Fermierii români nu sunt mulțumiți de prelungirea interdicției importului de cereale din Ucraina până pe 15 septembrie, voiau tot anul. Logistica, o altă problemă
Suspendarea importurilor de cereale din Ucraina de către Uniunea Europeană până la data de 15 septembrie – termen prelungit după 5 iunie – nu-i mulțumește pe fermierii români, care spun că au cerut clar ca această măsură să fie luată pentru tot anul.
Foto: Ziarul Financiar
Suspendarea importurilor de cereale din Ucraina de către Uniunea Europeană până la data de 15 septembrie – termen prelungit după 5 iunie – nu-i mulțumește pe fermierii români, care spun că au cerut clar ca această măsură să fie luată pentru tot anul. Pe de-o parte, susțin că va exista presiune pe logistică din cauza tranzitului de cereale din Ucraina, când va fi și România în campania de recoltare și va trimite marfa spre Portul Constanța, iar, pe de altă parte, afirmă că n-au timp să vândă grâul către procesatori până când va putea fi importat iar cel din Ucraina.
„Decidenții politici au ascultat de data aceasta glasul fermierilor, dar noi credem că la Comisia Europeană nu a ajuns corect informația privind impactul cerealelor din Ucraina asupra țărilor din Europa de Est. O chestiune îngrijorătoare este faptul că interdicția până la 15 septembrie va acoperi doar recoltele de grâu, rapiță și orz. Noi am cerut prelungirea interdicției până la sfârșitul anului. Cu floarea-soarelui și porumbul, rămâne de văzut ce facem”, spune Ionel Arion, președintele Federației Pro Agro.
Citește și
2 min
Ștefan Stan
2 min
Ștefan Stan
2 min
Cristina Roșca