Fierbere pentru 9.000 de magazine care plătesc chirii în malluri de 700 mil. euro. Statul dă bani pentru chirii. Pentru a fi eligibile, întreprinderile beneficiare trebuie să îndeplinească mai multe condiții
Guvernul a anunțat, într-un proiect de ordonanță de urgență pus în dezbatere publică la sfârșitul săptămânii trecute, că va acorda ajutor de stat magazinelor din centrele comerciale care nu au putut derula activitate economică în timpul stării de urgență.
Foto: Ziarul Financiar

Potrivit proiectului, „scopul schemei de ajutor de stat este de a reduce impactul negativ asupra operatorilor economici care își desfășoară activitatea în cadrul centrelor comerciale, prin acordarea de ajutor unic nerambursabil care acoperă o parte din costurile cu chiria aferentă perioadei în care activitatea respectivilor operatori economici a fost suspendată în cadrul spațiilor închiriate“.
Ajutorul de stat reduce chiria aferentă perioadei în care activitatea acestora a fost întreruptă parțial sau total, permițându-le, astfel, să își continue activitatea și să își păstreze forța de muncă. Valoarea maximă a ajutorului de stat este de 800.000 euro/beneficiar, reprezentând 50% din valoarea cheltuielilor cu chiria fixă raportată la luna februarie, calculată și datorată pentru perioada închisă.
Citește și
1 min
Liviu Popescu
4 min
Matei Pantea
2 min
Ziarul Financiar