Finanțările atrase de energie, de la rețele până la reactoare, arată un singur lucru: domeniul frige. Care sunt unele dintre cele mai mari credite accesate anul acesta și pentru ce?
Săptămâna trecută, Nuclearelectrica (SNN), operatorul centralei de la Cernavodă, unitate care asigură aproape 20% din producția de energie a României, a anunțat securizarea unei finanțări de 800 de milioane de euro de la Banca Europeană de Investitii (BEI) pentru proiectul retehnologizării Unității 1 CNE Cernavodă, ceea ce pentru România și industria energetică nucleară, în general, reprezintă o…
Foto: Ziarul Financiar
♦ De la proiecte de energie convențională până la cele de stocare, rețele sau deja clasicele proiecte de energie regenerabilă, toate au reușit să securizeze finanțări majore anul acesta ♦ Obținerea unor astfel de finanțări validează potențialul despre care ani de zile România a auzit că îl are în domeniul energiei și duce piața locală în zona de șantier, o „stare“ care a lipsit în acest domeniu timp de decenii.
Săptămâna trecută, Nuclearelectrica (SNN), operatorul centralei de la Cernavodă, unitate care asigură aproape 20% din producția de energie a României, a anunțat securizarea unei finanțări de 800 de milioane de euro de la Banca Europeană de Investitii (BEI) pentru proiectul retehnologizării Unității 1 CNE Cernavodă, ceea ce pentru România și industria energetică nucleară, în general, reprezintă o finanțare istorică, au precizat reprezentanții SNN. Retehnologizarea Unității 1 de la Cernavodă este unul dintre cele mai complexe proiecte energetice pe care le are România în derulare și echivalează cu punerea în funcțiune a unui reactor nou. Finanțarea vine în contextul în care la nivel european, energia nucleară a redevenit populară după ani în care a fost neglijată.
„Implicarea instituțiilor bancare internaționale de renume în asigurarea finanțării externe a Proiectului Retehnologizarii Unității 1 CNE Cernavodă reprezintă un pas istoric pentru dezvoltarea sectorului energiei nucleare civile, totodată atestând elaborarea unui proiect robust, gestionat corect din punct de vedere tehnic, operațional și financiar, și, simultan, atestă un proiect strategic pentru România, pentru următorii 30 de ani, în linie cu necesitățile energetice și politice europene, inclusiv accentul pe extinderea sau dezvoltarea capacităților nucleare“, a spus Cosmin Ghiță, director general, Nuclearelectrica.
Citește și
2 min
Ștefan Stan
1 min
Cristina Roșca