Finanțe personale. Fără mari listări, Bursa românească se sufocă. Radu Crăciun, BCR Pensii: Ne vom bloca, nu vom mai avea ce să cumpărăm
Din cauza lipsei marilor listări, Bursa de la București devine prea mică pentru fondurile de pensii private în contextul în care astfel de fonduri sunt alimentate lunar cu aproximativ 800 de milioane de lei din contribuții ale salariaților, sumă care trebuie investită.
Foto: Ziarul Financiar

Astfel, se poate ajunge la blocaj, iar Pilonul II, care are ca principală strategie acumularea pe termen lung, va fi nevoit să se orienteze pe piețe externe sau la alte clase de active, avertizează cel care conduce administratorul cu cel mai performant fond de pensii din ultimii 10 ani.
„Din punct de vedere al Bursei, aici nu e nevoie să speculăm nimic. Este suficient un calcul matematic simplu, care arată că pe tendința actuală pe care o vedem, din punct de vedere al creșterii fondurilor de pensii private și al stagnării listării la bursă, în final, ne vom bloca. Practic nu vom mai avea ce să cumpărăm la bursa de la București, iar asta ne va duce pe alte burse sau pe alte clase de active“, spune Radu Crăciun, președinte APAPR și director general BCR Pensii.
Citește și
3 min
Catalina Apostoiu
3 min
Ștefan Stan
1 min
Mirela Turlan