Finanțe personale. T3/2020 la bursă: TeraPlast a decolat cu 71% într-o piață anemică. Transelectrica și BRD, pe podium. Sphera, Erste, SIF Oltenia, la polul opus. Indicele BET-BK al celor mai tranzacționate 25 de acțiuni a crescut cu numai 1,9% în T3
Pe o bursă anemică și în creștere cu doar 1,9% în T3/2020 prin prisma indicelui BET-BK, în pofida faptului că aceste trei luni - iulie, august și septembrie - au cuprins atât reclasificarea pentru noul statut de piață emergentă secundară, cât și promovarea efectivă, o acțiune a unei companii din domeniul construcțiilor a decolat cu 71%.
Foto: Ziarul Financiar
Prin prisma indicelui BET-BK, cel care reflectă dinamica celor mai tranzacționate 25 de acțiuni, bursa românească s-a apreciat cu 1,9% în T3/2020, când Bursa a trecut la statutul de piață emergentă, adică lunile iulie, august și septembrie.
Pe o bursă anemică și în creștere cu doar 1,9% în T3/2020 prin prisma indicelui BET-BK, în pofida faptului că aceste trei luni – iulie, august și septembrie – au cuprins atât reclasificarea pentru noul statut de piață emergentă secundară, cât și promovarea efectivă, o acțiune a unei companii din domeniul construcțiilor a decolat cu 71%. Astfel, valoarea de piață a acestei companii a urcat de la 411 mil. lei la final de iunie 2020 la circa 700 mil. lei la final de septembrie 2020.
Pe fondul majorării de capital cu acțiuni gratuite, respectiv alocarea a 3 acțiuni gratuite la 10 acțiuni deținute, operațiune încheiată în luna august, TeraPlast Bistrița (simbol bursier TRP) a fost cea mai performantă investiție din rândul celor mai lichide 25 de acțiuni în T3/2020, arată datele agregate de ZF pe baza calculelor analiștilor de la Prime Transaction.
Citește și
3 min
Catalina Apostoiu
3 min
Ștefan Stan
1 min
Mirela Turlan