Finanțele au împrumutat 10 mld. lei în trei săptămâni
Săptămâna aceasta se va putea vedea dacă interesul crescând al nerezidenților pentru titlurile de stat românești se va transforma într-o adevărată avalanșă de capital străin, Ministerul Finanțelor având programate o emisiune de certificate de trezorerie pe șase luni, alta de obligațiuni în euro pe trei ani, iar joi o serie de bonduri în lei pe zece ani.
Foto: Ziarul Financiar

De la începutul anului statul a împrumutat de pe piața internă aproape 10 miliarde de lei, de circa 2,7 ori mai mult față de suma planificată, în condițiile în care investitorii au oferit peste 18 mld. lei.Ca prin minune, obligațiunile pe scadențe mai lungi au devenit din ce în ce mai căutate, iar randamentele scad de la o licitație la alta, intrând sub pragul de 6% pe an. Ministerul Finanțelor are astfel o bună ocazie de a trece la prefinanțarea necesarului pentru anul în curs.
România a intrat pe radarul unor noi categorii de investitori după ce gigantul american JP Morgan a anunțat că va include în curând bondurile românești într-unul dintre cei mai cunoscuți indici de monitorizare a instrumentelor de datorie emise de țări emergente. Ca atare, Ministerul Finanțelor se simte dator să ofere volume care să satisfacă cererea crescândă a investitorilor care se grăbesc deja să ia poziții conform ponderii pe care România o va avea în indicele JP.
Citește și
3 min
Iulian Anghel
1 min
Bogdan Alecu
1 min
Liviu Popescu