Finanțele vor să vândă titluri de stat de 3,7 mld. lei în iunie
Ministerul Finanțelor intenționează să împrumute luna aceasta 3,7 mld. lei (850 mil. euro) prin opt emisiuni de obligațiuni și certificate de trezorerie, suma vizată fiind cu 230 milioane de lei peste cea atrasă în mai, potrivit unui ordin publicat în Monitorul Oficial.
Foto: Ziarul Financiar

Finanțele au atras aproape 3,5 mld. lei luna trecută, ușor peste prospectul inițial, pe fondul scăderii randamentelor plătite. Analiștii se așteaptă ca în contextul îmbunătățirii lichidității din piața monetară, randamentele titlurilor de stat în lei să continue să scadă și în perioada următoare.
„Cred că lichiditatea se va îmbunătăți în continuare pentru că ieșirile din piața monetară vor fi cel mai probabil compensate de creșterea deficitului bugetar și de intervențiile valutare realizate cu scopul de a limita aprecierea leului. Ratele pe termen scurt vor scădea în aceste condiții, ceea ce va conduce cel mai probabil la scăderi în randamentele titlurilor de stat pe termen scurt“, comentează Mihai Țânțaru, analist al ING Bank.
Citește și
2 min
Ștefan Stan
2 min
Ștefan Stan
2 min
Cristina Roșca