Finlandezii de la Nokia anunță noi restructurări
Grupul finlandez Nokia a raportat o pierdere de 929 milioane euro pentru primul trimestru, față de un profit net de 344 milioane euro în urmă cu un an, rezultatul negativ fiind puternic influențat de costurile de restructurare, inclusiv la producătorul de echipamente telecom Nokia Siemens Networks.
Foto: Ziarul Financiar

Nokia a înregistrat costuri excepționale de 1,1 miliarde de euro pentru primele trei luni.Grupul a raportat o pierdere operațională de 1,34 miliarde de euro, față de 439 milioane de euro profit în perioada similară a anului anterior. Analiștii consultați de Bloomberg anticipau o pierdere de 312,6 milioane de euro pentru primul trimestru din acest an. Vânzările au scăzut cu 29%, la 7,35 miliarde de euro, minimul a aproape șapte ani, se arată într-un comunicat al producătorului de telefoane mobile.
Directorul general Stephen Elop, la mai mult de un an de la adoptarea softului Windows Phone al Microsoft pentru smartphone-urile Nokia, are dificultăți în a opri declinul vânzărilor pe piețele emergente și scăderea marjelor. Elop a promis săptămâna trecută măsuri structurale “semnificative”, inclusiv posibile vânzări de active, pentru a supraviețui concurenței cu Apple sau cu producătorii chinezi, precum ZTE.
Citește și
1 min
Liviu Popescu
5 min
Rareș Udrescu
4 min
Oniciuc Ilinca