Firmele din construcții încep să caute finanțările de la stat: peste 30 de IMM-uri se înscriseseră până săptămâna trecută la Fondul Român de Contragarantare pentru Garant Construct
Până la finalul săptămânii trecute, peste 30 de IMM-uri aplicaseră pentru obținerea unei finanțări prin programul Garant Construct la Fondul Român de Contragarantare.
Foto: Ziarul Financiar
Din întregul plafon de 2,5 mld. lei, jumătate este alocată Fondului Român de Contragarantare, iar cealaltă jumătate poate fi accesată prin Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri.
Până la finalul săptămânii trecute, peste 30 de IMM-uri aplicaseră pentru obținerea unei finanțări prin programul Garant Construct la Fondul Român de Contragarantare. Banii solicitați vizează capital de lucru și/sau pentru investiții. Programul se adresează atât IMM-urilor, cât și unităților administrativ-teritoriale. Înscrierile s-au deschis pe 25 mai 2022.
În primă fază, cei interesați de finanțare, care poate ajunge până la 10 milioane de lei per beneficiar, trebuie să completeze și să încarce o serie de documente, apoi Fondul Român de Contragarantare (FRC) verifică informațiile, iar finanțatorul selectat este contactat de beneficiar în vederea aprobării finanțării.
Citește și
4 min
Oniciuc Ilinca
1 min
Ziarul Financiar