Firmele din sectorul suplimentelor alimentare cer Ministerului Sănătății să adopte normele de aplicare a Legii suplimentelor alimentare 56/2021, care trebuia publicate de 2 ani
Firmele din sectorul suplimentelor alimentare, reunite în Patronatul Român al Industriei Suplimentelor Alimentare (PRISA), cer Ministerului Sănătății să adopte cât mai repede Normele de aplicare a Legii suplimentelor alimentare 56/2021 pentru a clarifica modul de implementare, a înlătura neconcordanțele între…
Foto: Ziarul Financiar
Firmele din sectorul suplimentelor alimentare, reunite în Patronatul Român al Industriei Suplimentelor Alimentare (PRISA), cer Ministerului Sănătății să adopte cât mai repede Normele de aplicare a Legii suplimentelor alimentare 56/2021 pentru a clarifica modul de implementare, a înlătura neconcordanțele între prevederile legii și situația din piață și a elimina piedicile în activitatea operatorilor din acest domeniu și efectele negative asupra consumatorilor.
Potrivit companiei de cercetare Cegedim, piața suplimentelor alimentare din România a fost în 2023 de 790 milioane de euro.
PRISA atrage atenția că au trecut mai mult de doi ani de la publicarea legii în Monitorul Oficial (31 martie 2021) și aceste norme nu au fost adoptate, deși Ministerul Sănătății era obligat să le înainteze și să fie aprobate până la 1 iunie 2021.
Citește și
2 min
Ștefan Stan
2 min
Ștefan Stan
2 min
Cristina Roșca