Florentin Bercu, director executiv UNCSV și vicepreședinte COGECA: „Fragmentarea terenurilor, problemele cu finalizarea succesiunilor și cadastrarea au ajutat să nu se vândă și mai mult teren către fondurile de investiții străine, dar lipsa comasării este
România are cele mai multe ferme mici din Uniunea Europeană, circa 2,8 milioane de ferme de până la 10 hectare, dar și ferme foarte mari, de zeci de mii de hectare, cea mai mare depășind 50.000 de hectare.
Foto: Ziarul Financiar
România are cele mai multe ferme mici din Uniunea Europeană, circa 2,8 milioane de ferme de până la 10 hectare, dar și ferme foarte mari, de zeci de mii de hectare, cea mai mare depășind 50.000 de hectare. Astfel, agricultura românească trăiește la extreme, iar nevoile și dorințele proprietarilor sunt diferite. În ultimii ani, fragmentarea terenurilor agricole și ritmul lent al cadastrării generale au fost tot mai des discutate în politică și au fost privite ca obstacole pentru dezvoltarea agriculturii mari, în special a celei cerealiere, care ocupă peste jumătate din suprafața agricolă de peste 12,5 milioane de hectare. Recent, conf. univ. dr. Costin Lianu a scris o opinie în care susține că fragmentarea terenurilor poate fi un avantaj pentru România, o țară cu un număr mare de mici fermieri și cu aproximativ 20% din populație angajată în agricultură. Care este perspectiva marilor fermieri în acest context?
„Consider că este nevoie și loc în piață pentru fermierii mari, medii și mici, pentru producătorii convenționali, ecologici, de produse tradiționale și scheme de calitate, doar că decizia o ia puterea de cumpărare, educația și informația avută la dispoziție de consumator. Și eu consider că fragmentarea terenurilor, problemele cu finalizarea succesiunilor și cadastrarea au ajutat să nu se vândă și mai mult teren către fondurile de investiții străine. Însă fragmentarea terenurilor agricole este un obstacol pentru performanță și competitivitate“, spune Florentin Bercu, director executiv al Uniunii Naționale a Cooperativelor din Sectorul Vegetal (UNCSV), o organizație care reprezintă cooperativele agricole din România, în special pe cele din sectorul vegetal, de cereale și legume, și vicepreședinte al Comitetului General al Cooperativelor Agricole din UE (COGECA), care reprezintă interesele cooperativelor agricole la nivelul Uniunii Europene, adică este vocea fermierilor la Bruxelles.
Astfel, pentru ca în piață să se dezvolte toate tipurile de fermieri, este necesară corelarea politicilor agricole cu nivelul minim de rentabilitate pe fiecare sector și sub-sector, ținând cont de zona de relief. Subvențiile și investițiile trebuie acordate astfel încât să stimuleze fermierii care pot fi rentabili să continue activitatea pe cont propriu, iar cei care nu pot să-și desfășoare activitatea prin intermediul cooperativelor agricole, consideră Florentin Bercu. Însă, aceste cooperative trebuie să fie, la rândul lor, rentabile, sustenabile și durabile, pentru a se menține pe termen lung în competiția cu fermierii, cooperativele și companiile din Uniunea Europeană și din țările non-UE.
Citește și
2 min
Iulian Anghel