Florian Libocor, BRD: Anul 2023 va fi un an al rezilienței, un an în care vor fi testate capacitățile de rezistență la stres
Anul 2023 va fi un an al rezilienței, un an în care vor fi testate capacitățile de rezistență la stres atât ale firmelor, cât și ale populației per ansamblu, crede Florian Libocor, economist șef în cadrul BRD – Groupe Société…
Foto: Ziarul Financiar
Anul 2023 va fi un an al rezilienței, un an în care vor fi testate capacitățile de rezistență la stres atât ale firmelor, cât și ale populației per ansamblu, crede Florian Libocor, economist șef în cadrul BRD – Groupe Société Générale.
„Scenariul de bază este acela de încetinire înspre o dinamică probabil în jur de 2% până în 3%. Fondul Monetar ne vede la o dinamică de 1,8% pentru 2023, dacă nu mă înșel. Din punct de vedere al impactului încetinirii dinamicii economiei eu i-aș spune în felul următor: este un an al rezistenței, al rezilienței, un an în care vor fi testate capacitățile de rezistență la stres și la tensiune atât în zona de persoane fizice, cât și în zona de persoane juridice. Astfel, trebuie să fim atenți, în primul rând. În al doilea rând trebuie să ne gândim de două ori până ne asumăm un risc și, nu în ultimul rând, trebuie să avem mereu în față ideea că este un an prin care vom trece. Nu vom rămâne în 2023, vom merge mai departe în 2024 și este un an pe care nu l-am făcut noi așa”, a declarat Florian Libocor în cadrul videoconferinței ZF & BRD – Groupe Société Générale – Cum ne pregătim pentru 2023.
Ce a mai declarat Florian Libocor în cadrul videoconferinței:
Citește și
2 min
Ștefan Stan
2 min
Ștefan Stan
2 min
Cristina Roșca