Florian Neagu, BNR: Pentru toți indicatorii principali după care se evaluează sănătatea financiară a unui sector bancar, noi suntem cu valorile în zona verde, în ceea ce privește solvabilitatea, lichiditatea, calitatea activelor, profitabilitatea
Sistemul financiar din România prezintă o imagine generală de stabilitate, cu un sector bancar solid și sănătos, în ciuda unui mediu economic și geopolitic provocator, susține Florian Neagu, director general adjunct al Direcției de Stabilitate Financiară din cadrul BNR.
♦ „Sănătatea sectorului bancar din România a continuat să se consolideze și continuă să se mențină peste valorile medii europene.“
Sistemul financiar din România prezintă o imagine generală de stabilitate, cu un sector bancar solid și sănătos, în ciuda unui mediu economic și geopolitic provocator, susține Florian Neagu, director general adjunct al Direcției de Stabilitate Financiară din cadrul BNR.
„Sănătatea sectorului bancar din România a continuat să se consolideze. Constatăm că, pentru toți indicatorii principali după care se evaluează sănătatea financiară a unui sector bancar, noi suntem cu valorile în zona verde, în ceea ce privește solvabilitate, lichiditatea, calitatea activelor, profitabilitatea. Sănătatea financiară a sectorului bancar din România continuă să se mențină peste valorile medii europene, iar, spre comparație, în Uniunea Europeană mai sunt zone care ar presupune îmbunătățiri. Uitându-ne cum s-a comportat sectorul bancar european în general și sectorul bancar din România după turbulențele de anul trecut, când am avut și probleme în sectorul bancar american și în sectorul bancar elvețian, am văzut o capacitate peste așteptări a sistemului financiar de a face față șocurilor“, a spus Neagu în cadrul evenimentului ZF Bankers Summit 2024.
Citește și
2 min
Ștefan Stan
2 min
Cristina Roșca
1 min
Ștefan Stan