Florian Neagu, BNR: „În ultimii trei ani, România a înregistrat cel mai mare ritm de creștere a creditului acordat firmelor. Suntem pe primul loc la nivel european, chiar dacă în ultimul timp acest ritm s-a mai temperat“
Într-un context în care riscurile se mențin la un nivel ridicat, ceea ce îndeamnă la prudență, companiile trebuie să încerce să-și pună bilanțurile în ordine pentru a face față eventualelor probleme.
Foto: Ziarul Financiar
♦ „Rata creditelor neperformante în România la fel, în profil european, vedem că este la același nivel cu cele din Austria, puțin mai bine stăm comparativ cu ce s-a finanțat în Italia. Imaginea de ansamblu în acest profil teritorial arată că avem resurse pentru a spori finanțarea către economie și o putem face pe baze sustenabile“, a spus Florian Neagu, BNR, în cadrul conferinței GrECo & ZF Risk Day – Horizon.
Într-un context în care riscurile se mențin la un nivel ridicat, ceea ce îndeamnă la prudență, companiile trebuie să încerce să-și pună bilanțurile în ordine pentru a face față eventualelor probleme. Deși același mesaj se percepe și la nivel european, pentru România cele mai mari vulnerabilități sunt legate de contextul internațional, războiul comercial, războiul de la graniță, elementele de securitate cibernetică, dar și dezechilibrele macro, cel fiscal și de cont current, care pot afecta stabilitatea financiară. Florian Neagu, director direcția de stabilitate financiară a BNR, susține că sectorul bancar rămâne parte a soluției la aceste probleme, mai ales că analizele BNR indică faptul că România este fruntașa Europei în ceea ce privește dinamica de creștere a creditului acordat firmelor pe un orizont de 3 ani.
„Putem să spunem că sectorul bancar rămâne parte a soluției la aceste probleme. De altfel, când monitorizăm sănătatea sectorului bancar folosind indicatorii utilizați pe plan european, vedem că pentru toți, toate aceste elemente de sănătate financiară, în cazul României suntem în zona verde“, a explicat Florian Neagu, în cadrul primei ediții a conferinței GrECo & ZF Risk Day – Horizon.
Citește și
3 min
Catalina Apostoiu
3 min
Ștefan Stan
1 min
Mirela Turlan