Florin Drăgan, rector, Universitatea Politehnica Timișoara: Există potențial, vedem investiții și parteneriate între mediul privat și cel academic. Problema e faptul că studenții preferă să plece la facultăți din afară chiar dacă sunt sub nivelul celor di
Există potențial în colaborarea dintre universități și mediul privat, sunt în continuare investiții direcționate către instituțiile de învățământ superior. Cu toate acestea, o provocare majoră rămâne exodul studenților, care aleg să plece la facultăți din străinătate, chiar dacă multe dintre…
Foto: Ziarul Financiar
Există potențial în colaborarea dintre universități și mediul privat, sunt în continuare investiții direcționate către instituțiile de învățământ superior. Cu toate acestea, o provocare majoră rămâne exodul studenților, care aleg să plece la facultăți din străinătate, chiar dacă multe dintre acestea nu sunt superioare celor din România, a declarat Florin Drăgan, rectorul Universității Politehnica Timișoara.
„Sunt investiții care merg spre universități, cel puțin în Politehnica Timișoara, observăm că se introduc cursuri noi de antreprenoriat în universități. Spre exemplu, la Politehnica Timișoara, noi facem astfel de cursuri cu cei din privat – cu Acces Group, spre exemplu. O problemă în România la ora actuală e dată de exodul la nivel de facultăți pe care ar trebui să-l oprim. Ok, pe cine e foarte bun și merge la universități mari din afară, nu poți să-l oprești, e altă competiție, altceva, dar se duc foarte mulți studenți la universități de mâna a doua care sunt sub nivelul universităților românești, și pleacă doar pentru că e în Olanda sau e în altă țară unde se pare că e interesant. Iar unii se întorc, unii nu se întorc și îi pierdem. Nu e în regulă. Și cu o natalitate în scădere, în ultimii patru ani am scăzut cu 15% ceea ce nu s-a mai întâmplat după anii 1990, atât de mult într-o perioadă scurtă. În situația asta, în 20 de ani, nu știu cu cine vom face lucrurile”, a spus Florin Drăgan în cadrul conferinței ZF High-Tech Innovation Summit 2024.
Ce a mai spus Florin Drăgan
Citește și
2 min
Ștefan Stan
2 min
Ștefan Stan
2 min
Cristina Roșca