FMI revine la București în 2 iunie
Misiunea Fondului Monetar Internațional (FMI) condusă de Andrea Schaechter ar urma să revină la București după alegerile europarlamentare, la începutul lunii iunie, pentru a discuta cu autoritățile române.
Foto: Ziarul Financiar
Misiunea Fondului Monetar Internațional (FMI) condusă de Andrea Schaechter ar urma să revină la București după alegerile europarlamentare, la începutul lunii iunie, pentru a discuta cu autoritățile române.
Echipele FMI și Comisiei Europene s-au aflat la București în perioada 21 ianuarie – 4 februarie pentru discuții privind prima și a doua evaluare a programului economic convenit anul trecut. Iar la sfârșitul lunii martie Consiliul Director al FMI a aprobat cele două evaluări ale acordului preventiv.
FMI și Comisia Europeană nu au agreat, deocamdată, reducerea contribuțiilor de asigurări sociale (CAS) și nici ajustarea cotei TVA la alte produse alimentare, susținând că orice relaxare fiscală trebuie să fie însoțită de măsuri de compensare. Astfel, discuțiile pe această temă au fost amânate până în această vară, când va fi analizată evoluția încasărilor bugetare. În proiecția bugetară pentru 2014 nu au fost incluse ajustări ale acestor taxe, ci doar majorarea salariilor și pensiilor, însoțită de noi impozite și creșterea accizelor și redevențelor. În ceea ce privește scutirea de impozit pe profitul reinvestit, premierul Victor Ponta a declarat că va fi aplicată din luna iulie.
Citește și
2 min
Ștefan Stan
1 min
Cristina Roșca