Fondul Infinity Capital Investments lichidează investiția la Transelectrica, una din cele mai performate acțiuni de la Bursa de Valori. La iunie avea 24 mil. lei
Infinity Capital Investments (fosta SIF Oltenia) a anunțat că a vândut întreaga participație deținută la compania de transport al energiei electrice Transelectrica, tranzacția fiind încheiată pe 24 septembrie 2025. La finalul primului semestru al acestui an, investiția în Transelectrica era…
Foto: Ziarul Financiar
Infinity Capital Investments (fosta SIF Oltenia) a anunțat că a vândut întreaga participație deținută la compania de transport al energiei electrice Transelectrica, tranzacția fiind încheiată pe 24 septembrie 2025. La finalul primului semestru al acestui an, investiția în Transelectrica era evaluată la circa 24 de milioane de lei, potrivit raportărilor publice ale societății.
Decizia vine după ce acționarii Infinity Capital au aprobat în AGA din 29 aprilie 2025 o strategie de rebalansare a portofoliului, menită să crească performanțele pe termen lung. Reprezentanții societății nu au oferit detalii privind cumpărătorul sau prețul obținut în urma tranzacției, dar au subliniat că ieșirea din Transelectrica se încadrează în direcția stabilită de acționari.
“Infinity Capital Investments S.A. aduce la cunoștința investitorilor și acționarilor că, în data de 24.09.2025, Societatea a vândut întreaga participație deținută la emitentul C.N.T.E.E. Transelectrica S.A. Acest demers s-a realizat în baza Strategiei investiționale aprobată de Adunarea Generală a Acționarilor din 29.04.2025, prin care Societatea și-a propus rebalansarea portofoliului, în scopul îmbunătățirii performanțelor pe termen lung ale portofoliului propriu”
Citește și
34 min
Ștefan Stan
1 min
Iulian Tenchiu
1 min
Robert Manea