zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Analiza ZF · Burse - Fonduri mutuale

Fondul Proprietatea, administrat de americanii de la Franklin Templeton, face un exit de 1,9 mld. euro de la Hidroelectrica într-o listare istorică

Fondul Proprietatea (simbol bursier FP), administrat de americanii de la Franklin Templeton, a strâns 9,3 miliarde de lei (1,9 mld. euro) prin vânzarea integral pe bursă a pachetului de 20% pe care îl avea la Hidroelectrica, cel mai mare producător de hidroenergie din regiune, în cea mai mare ofertă de vânzare de acțiuni din Europa de până în 2023.

de Vali Pencu , Colaborator 05.07.2023 · 19:59 2 min de citit și în ziarul tipărit
Fondul Proprietatea, administrat de americanii de la Franklin Templeton, face un exit de 1,9 mld. euro de la Hidroelectrica într-o listare istorică

Foto: Ziarul Financiar

♦ Din 12 iulie, 20% din Hidro vor fi în mâinile investitorilor de la Bursa de Valori București ♦ Prețul, stabilit la 104 lei pe acțiune ♦ Fondul va distribui sub formă de dividende banii de pe urma exit-ului în decurs de trei luni ♦ Urmează convocatorul pentru dividende ♦ 30% din Fondul Proprietatea sunt în mâinile viitorilor pensionari români prin Pilonul II. ♦ Fondul voia inițial să vândă 17,3% din companie dar pe fondul interesului ridicat din partea investitorilor a suplimentat restul de până la aproape 20% prin supraalocare în scop de stabilizare către consorțiul de intermediere condus de Erste Group ca agent de stabilizare ♦ La 100 de acțiuni subscrise un investitor de retail primește 32.

Fondul Proprietatea (simbol bursier FP), administrat de americanii de la Franklin Templeton, a strâns 9,3 miliarde de lei (1,9 mld. euro) prin vânzarea integral pe bursă a pachetului de 20% pe care îl avea la Hidroelectrica, cel mai mare producător de hidroenergie din regiune, în cea mai mare ofertă de vânzare de acțiuni din Europa de până în 2023. Prețul stabilit în final a fost de 104 lei pe acțiune, la jumătatea intervalului cuprins între 94 și 112 lei pe acțiune din oferta de listare.

Pe partea cumpărătorilor sunt mii de investitori de retail, dar și investitori de calibru din România, precum fonduri de pensii, atât obligatorii, cât și facultative, fonduri mutuale, și din străinătate, precum SUA, Marea Britanie, Austria, Germania. Sunt inclusiv fonduri de investiții care până acum nu au avut legătură cu România.

Citește și