zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Analiza ZF · Burse - Fonduri mutuale

Fondul Proprietatea încheie S1/2023 cu active de 13,1 mld. lei, mai mici cu 3,4 mld. lei față de aceeași perioadă din 2022. Pierderi de 680 mil. lei

Fondul Proprietatea (FP), care în iulie a vândut 20% din Hidroelectrica printr-o listare istorică la Bursa de Valori, a anunțat în raportul semestrial că în prima jumătate din 2023 a avut pierderi de 680 mil. lei, față de un rezultat…

de Liviu Popescu 31.08.2023 · 09:44 2 min de citit
Fondul Proprietatea încheie S1/2023 cu active de 13,1 mld. lei, mai mici cu 3,4 mld. lei față de aceeași perioadă din 2022. Pierderi de 680 mil. lei

Foto: Ziarul Financiar

Fondul Proprietatea (FP), care în iulie a vândut 20% din Hidroelectrica printr-o listare istorică la Bursa de Valori, a anunțat în raportul semestrial că în prima jumătate din 2023 a avut pierderi de 680 mil. lei, față de un rezultat pozitiv de 4,1 mld. lei în aceeași perioadă din 2022 pe fondul unor reevaluări din portofoliu. Activele fondului, date de valoarea investițiilor din portofoliu, au scăzut cu circa 3,4 mld. lei la 13,1 mld. lei.

“Pierderile nete nerealizate aferente participațiilor la valoare justă prin profit sau pierdere în S1 2023 au fost determinate în principal de modificarea valorii juste a participațiilor nelistate. Scăderea valorii juste a fost generată în principal de reducerea valorii participației în Hidroelectrica SA (1,87 miliarde Lei), în timp ce pentru următoarele participații a fost înregistrată o creștere a valorii juste: CN Aeroporturi București SA (115,1 milioane Lei), Engie România SA (49,6 milioane Lei), CN Administrația Porturilor Maritime SA (30,2 milioane Lei) și Societatea Națională a Sării SA (23,5 milioane Lei)”, se arată în raportul semestrial. IPO-ul Hidroelectrica nu este reflectat în acest raport în contextul în care vânzarea pachetului a avut loc în iulie.

Pe 5 iulie 2023 Fondul a anunțat vânzarea a 89.708.177 acțiuni, reprezentând 19,94% din capitalul social total al Hidroelectrica (întreaga deținere a Fondului în companie) într-o ofertă de 9,4 mld. lei. Din totalul acțiunilor, 80% au fost alocate către tranșa Investitorilor Instituționali în timp ce restul de 20% au fost alocate Investitorilor Retail (cu un factor de alocare pro-rata de 0,3209762650).

Citește și