Fondurile de pensii Pilon II au ajuns la active de aproape 70 miliarde de lei la septembrie 2020, maxim istoric. În termeni procentuali creșterea în 2020 este de 12,7% determinată de revenirea burselor dar și de viramentele trimise de salariații români
Cele șapte fonduri de pensii private Pilon II, la care contribuie obligatoriu 7,6 milioane de salariați români, au încheiat luna septembrie din 2020 cu active totale de 69,82 mld. lei, maxim istoric, în creștere cu 7,85 mld. lei de la începutul anului, arată cele mai recente date ale Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) publicate joi.
Foto: Ziarul Financiar

Evoluția a fost susținută pe de o parte de revenirea unor cotații din portofoliul fondurilor de pensii Pilon II, dar și de viramentele trimise de salariații români, de circa 730 mil. lei în medie. În termeni procentuali creșterea este de 12,67% de la începutul acestui an, arată calculele realizate de ZF. Pe de altă parte, pe parcursul lunii septembrie, activele fondurilor de pensii private Pilon II s-au majorat cu 1,32 mld. lei, arată datele ASF. La septembrie 2020, fondurile de pensii private Pilon II aveau investiții de 47,3 mld. lei în titluri de stat (67,6% din total), alte 14,2 mld. lei în acțiuni, investite în cea mai mare parte la BVB (20,3%), dar și obligațiuni corporative de 3 mld. lei (4,3%), depozite bancare de 1,76 mld. lei (2,5%) și alte plasamente.
Viitorii pensionari ai României, adică acei salariați care contribuie cu 3,75% din venitul brut lunar pentru administrarea privată obligatorie a economiilor pentru bătrânețe, au virat 4,42 mld. lei (0,91 mld. euro) în prima jumătate din 2020 în conturile celor mai mari investitori ai bursei românești – fondurile de pensii private Pilon II.
Citește și
5 min
Ștefan Stan
2 min
Ziarul Financiar
2 min
Ștefan Stan