Fondurile de pensii private, la investiții de 7 mld. euro în acțiuni la Bursa de Valori București, dublu față de acum câțiva ani. Dar valoarea mare ascunde și o vulnerabilitate: bursa își pierde din adâncime, lichiditatea nu impresionează, iar fondurile v
Fondurile de pensii private (Pilon II), acolo unde sunt 8,2 milioane de participanți, dintre care 4,3 milioane sunt contributori activi, sunt cei mai mari investitori ai Bursei de Valori București, acumulând participații consistente în ultimii ani în cele mai importante…
Foto: Ziarul Financiar
Fondurile de pensii private (Pilon II), acolo unde sunt 8,2 milioane de participanți, dintre care 4,3 milioane sunt contributori activi, sunt cei mai mari investitori ai Bursei de Valori București, acumulând participații consistente în ultimii ani în cele mai importante companii listate.
Cele mai recente date – la 28 februarie 2025, arată că valoarea deținerilor acestora în acțiuni listate pe piața reglementată era de 6,9 miliarde de euro, adică 94,2% din totalul expunerii lor pe acțiuni. Această concentrare masivă a investițiilor în piața locală ridică o serie de semnale de alarmă legate de lichiditate și adâncimea bursei, în contextul în care free-float-ul real devine tot mai restrâns, spun analiștii.
„Free-float-ul oficial al bursei din București nu este oricum unul prea ridicat. La sfârșitul lunii februarie 2025, valoarea free-float-ului oficial al companiilor listate pe piața reglementată reprezenta circa 38% din capitalizarea bursieră”, explică Mihai Caruntu, vicepreședinte al AAFBR.
Citește și
6 min
Vali Pencu
1 min
Liviu Popescu