Ford pregătește o nouă versiune pentru EcoSport "de Craiova". Dacă Puma mizează pe versiuni premium și sport, EcoSport merge către off-road
Ford Europa are în plan extinderea gamei SUV-ului EcoSport produs la Craiova cu o nouă versiune "Active" care să mizeze pe o imagine mai dură, de off-roader. EcoSport va deveni astfel primul SUV cu o versiune Active. Aceasta se mai regăsește în prezent pe modelele Fiesta, Focus și Focus Wagon. Noua versiune va fi prezentată oficial în noiembrie, anul acesta.
Foto: Ziarul Financiar
Ford Europa are în plan extinderea gamei SUV-ului EcoSport produs la Craiova cu o nouă versiune “Active” care să mizeze pe o imagine mai dură, de off-roader. EcoSport va deveni astfel primul SUV cu o versiune Active. Aceasta se mai regăsește în prezent pe modelele Fiesta, Focus și Focus Wagon. Noua versiune va fi prezentată oficial în noiembrie, anul acesta.
“Mutarea” vine la un an de la intrarea în producție a lui Puma, cel de-al doilea SUV produs la Craiova, care în ultimul an a beneficiat de lansarea mai multor versiuni, printre care Vignale, ST, și cele cu motor diesel și transmisie automată. În prezent Puma reprezintă circa 80% din cele 1.000 de mașini produse zilnic de uzina Ford de la Craiova, iar restul de 20% sunt EcoSport.
Pentru moment Ford nu a oferit decât o singură imagine cu viitorul EcoSport Active în care este vizibilă doar culoarea caroseriei, aceeași ca și în cazul Fiesta Active dar și prezența bandourilor laterale pe arcele roților. Pe de altă parte, acesta amintește de EcoSport Storm, versiunea off-road a SUV-ului vândută în Brazilia, unde mașina vine cu o gardă la sol mai mare, un motor de 2,0 litri pe benzină de 176 CP și tracțiune integrală. Având în vedere profilul Europei, sunt șanse mici ca pe plan local să vină cu motorul de 2,0 litri, însă este posibil ca americanii să revină în oferta lui EcoSport cu sistemul de tracțiune integrală alături de dieselul de 1,5 litri și 120 CP. Versiunea Storm vine cu bandouri laterale, o grilă specială și un interior cu inserții portocalii. Rămâne de văzut versiunea Active ce va “împrumuta” de la modelul de peste Ocean.
Citește și
3 min
Ștefan Stan
1 min
Mirela Turlan
1 min
Simona Vasile