Fostul președinte Traian Băsescu este cercetat într-un dosar pentru spălare de bani
Fostul președinte Traian Băsescu este cercetat într-un dosar penal, instrumentat de Parchetul General, pentru spălare de bani, în legătură cu achiziționarea unui teren din zona Băneasa, au declarat surse judiciare pentru Mediafax.
Foto: Ziarul Financiar
Potrivit surselor judiciare, este vorba despre o tranzacție din anul 2000, în urma căreia Traian Băsescu a achiziționat un teren la un preț sub nivelul pieței, pe care ulterior l-ar fi vândut către cumnata omului de afaceri Costel Cășuneanu.
Terenul, situat pe Aleea Privighetorilor din zona Băneasa, a avut, potrivit surselor, doi cumpărători. Unul a fost Traian Băsescu, iar cel de-al doilea, omul de afaceri Costel Cășuneanu, diferența de preț fiind însă mare între cele două tranzacții. Mai precis, Traian Băsescu a plătit un preț de circa patru ori mai mic decât Cășuneanu.
După doi ani, fostul președinte a vândut terenul din zona Băneasa către cumnata omului de afaceri Costel Cășuneanu, de această dată la prețul pieței.
Citește și
7 min
Cristian Hostiuc
3 min
Iulian Anghel
1 min
Bogdan Alecu