zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Analiza ZF · Business Construct

Fosun și Zeus Capital - Floreasca Park

Floreasca Park este prima investiție făcută de Resolution, parte a grupului Fosun, în România și cea de-a cincea investiție din portofoliul Zeus pe piața imobiliară din București. Resolution Property, parte a Fosun, și Zeus Capital Management au achiziționat recent Floreasca…

de Corina Matei , Editor Web 31.12.2020 · 16:00 2 min de citit
Fosun și Zeus Capital - Floreasca Park

Foto: Ziarul Financiar

Floreasca Park este prima investiție făcută de Resolution, parte a grupului Fosun, în România și cea de-a cincea investiție din portofoliul Zeus pe piața imobiliară din București. Resolution Property, parte a Fosun, și Zeus Capital Management au achiziționat recent Floreasca Park, proiectul de birouri de aproximativ 40.000 mp situat pe șoseaua Pipera, aproape de Barbu Văcărescu. Proprietatea a fost vândută celor două companii reunite într-un joint-venture de către un fond administrat de GLL Real Estate Partners GMBH (membru al Grupului Macquarie). Ea reprezintă prima achiziție a parteneriatului dintre cele două companii de top care se ocupă de investiții și administrarea activelor.

Resolution este deținut de grupul Fosun, una dintre cele mai mari companii de investiții din China. Resolution Property Investment Management acționează ca un manager de investiții în proprietăți imobiliare cu valoare adăugată și deține 77 de proprietăți în 10 țări prin 5 fonduri. În cazul proiectului Floreasca Park, discuțiile s-au purtat în jurul unui randament investițional de 7%, potrivit datelor ZF. Astfel, prețul de vânzare s-ar situa în jurul a 100-110 mil. euro. Nemții de la GLL au cumpărat la rânul lor proiectul de la Portland Trust în 2015 contra sumei de 104 mil. euro cu un yield de 7,5%. Floreasca Park, al cărui principal chiriaș este compania Oracle, este un proiect alcătuit din două clădiri moderne de birouri de clasa A, conectate printr-o parcare subterană cu o capacitate de 586 de mașini.

Alți chiriași reprezentativi sunt Kellogg’s, BASF, Saint-Gobain, Ursus Breweries și ENI. Proprietatea beneficiază de conexiuni la mai multe mijloace de transport în comun și oferă o serie de facilități pentru chiriași, inclusiv o cafenea și o unitate bancară. Astfel, prin această achiziție, americanii de la Oracle vor deveni chiriași într-o clădire deținută de un fond chinez de investiții.

Citește și