zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Analiza ZF · Burse - Fonduri mutuale

FP, Sphera, TTS, Digi și Antibiotice, cele mai performante acțiuni din indicele BET-BK în ultimele trei luni din 2023

Un număr de 22 de acțiuni din cele 30 incluse în indicele BET-BK, de referință pentru administratorii de fonduri și alți investitori instituționali, au livrat randamente pozitive în lunile septembrie-decembrie 2023, în timp ce una a avut o dinamică liniară, iar alte șapte au înregistrat scăderi.

de Tibi Oprea , Colaborator 17.01.2024 · 21:22 2 min de citit și în ziarul tipărit
FP, Sphera, TTS, Digi și Antibiotice, cele mai performante acțiuni din indicele BET-BK în ultimele trei luni din 2023

Foto: Ziarul Financiar

Un număr de 22 de acțiuni din cele 30 incluse în indicele BET-BK, de referință pentru administratorii de fonduri și alți investitori instituționali, au livrat randamente pozitive în lunile septembrie-decembrie 2023, în timp ce una a avut o dinamică liniară, iar alte șapte au înregistrat scăderi. 

BET-BK a avut un avans de 12,5% în T4/2023. Astfel, cele mai mari creșteri le-au avut Fondul Proprietatea (24,5%), Sphera Franchise Group (24,2%), Transport Trade Services (23,3%), Digi Communications (19,6%), Antibiotice Iași (18,2%), Transilvania Investments Alliance (16,9%), Electrica (15,8%), Banca Transilvania (14,9%) și BRD SocGen (14,7%). Creșteri de peste 10% au avut și Purcari Wineries (11,9%), Romgaz (11,3%), Bittnet Systems (10,8%) și Erste Bank (10,7%). De asemenea, pe plus au mai fost Infinity Capital Investments (7,3%), Conpet Ploiești (7,1%), Hidroelectrica (6,7%), Evergent Investments (4,5%), One United Properties (2,1%), Lion Capital (2%), Aquila Part Prod (1,6%), OMV Petrom (0,8%) și Nuclearelectrica (0,6%). La polul opus, cele mai mari scăderi au fost înregistrate de MedLife (minus 12,5%), Romcarbon Buzău (minus 6,1%), BRK Financial Group (minus 2,3%), Transgaz (minus 1,6%), Alro Slatina (minus 1%), TeraPlast Bistrița (minus 0,6%) și Bursa de Valori București (minus 0,3%). 

Transelectrica nu a avut nicio dinamică. Chiar daca evoluția indicelui BET-BK și a acțiunilor din componența sa nu a mai fost la fel de bună ca în cel de-al treilea trimestru al anului, ponderea emitenților cu randamente consistente a rămas una ridicată. Mediana randamentelor pentru toți cei 30 de emitenți din indice a scăzut de la 9,4% în T3 până la 6,9% în T4, în timp ce pe ultimele 12 luni a continuat să crească, de la 29,8% la 31,4%, potrivit unor calcule ale Prime Transaction.

Citește și