François Provost, noul CEO al Renault Group: România este un ecosistem cheie pentru noi, iar competitivitatea echipei de aici este esențială
François Provost, numit oficial CEO al Renault Group la 31 iulie 2025, preia conducerea companiei într-un moment în care constructorul francez își consolidează poziția în Europa, dar se confruntă și cu provocări majore pe piețele internaționale.
Foto: Ziarul Financiar
♦ Renault traversează o etapă de transformare accelerată sub conducerea lui François Provost, noul CEO al grupului, care promite continuitate strategică, dar și o viteză sporită în dezvoltarea produselor ♦ Pentru România, acesta subliniază că ecosistemul de la Mioveni și echipele locale trebuie să rămână concentrate pe competitivitate, într-un context global plin de provocări ♦ În primul semestru din 2025, Renault Group a raportat o creștere a vânzărilor globale, dar și presiuni pe profitabilitate.
François Provost, numit oficial CEO al Renault Group la 31 iulie 2025, preia conducerea companiei într-un moment în care constructorul francez își consolidează poziția în Europa, dar se confruntă și cu provocări majore pe piețele internaționale.
„România este un ecosistem cheie pentru noi și așteptările pentru echipa locală sunt să rămână concentrate pe competitivitate. Este miza principală a acestui hub strategic“, a declarat Provost, în cadrul conferinței de prezentare a rezultatelor financiare pe primul semestru atunci când a fost întrebat de ZF despre echipa grupului din România. Noul CEO vine cu o viziune ancorată în planul „Renaulution“, inițiat de Luca de Meo, dar cu un accent pronunțat pe accelerarea proceselor: „Am trei convingeri ferme: produsul rămâne în centrul strategiei noastre, vom prioritiza investițiile și vom continua să punem valoarea înaintea volumelor. Vrem să dezvoltăm modele mai repede și mai eficient – noul Twingo, adus aproape de producție în doar 21 de luni, este exemplul pe care îl vom urma.“
Citește și
4 min
Matei Pantea
2 min
Ziarul Financiar
1 min
Ziarul Financiar