zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Analiza ZF · Turism & Hoteluri

Frank Reul, Accor: Obiectivul nostru este să ajungem la o rețea de 50 de hoteluri în România până în 2025

Grupul francez din domeniul hotelier Accor, prezent cu nouă hoteluri în România, are în plan să ajungă la 50 de unități pe plan local în următorii cinci ani. Doar pentru 2020, investițiile totale ale parte­ne­rilor Accor în România de­pășesc 60 de milioane de euro.

de Corina Matei , Editor Web 14.07.2020 · 22:09 2 min de citit și în ziarul tipărit
Frank Reul, Accor: Obiectivul nostru este să ajungem la o rețea de 50 de hoteluri în România până în 2025

Foto: Ziarul Financiar

Grupul francez din domeniul hotelier Accor, prezent cu nouă hoteluri în România, are în plan să ajungă la 50 de unități pe plan local în următorii cinci ani. Doar pentru 2020, investițiile totale ale parte­ne­rilor Accor în România de­pășesc 60 de milioane de euro.

„Obiectivul Accor este să ajungă la o rețea de 50 de hoteluri în Ro­mânia până în 2025, formată atât din con­strucții noi, con­ver­sii, cât și renovări de hoteluri exis­tente. În ur­mătorii doi-trei ani, gru­pul Accor a securizat un plan de dezvoltare solid în România, cu zece proprie­tăți viitoa­re, totalizând 1.344 de camere“, spune Frank Reul, head of development pentru Europa de Est în cadrul grupului Accor.

În prezent, rețeaua Accor din Ro­mânia numără nouă hoteluri, am­pla­sate în București, Sibiu, Sighișoara și Arad, totalizând un portofoliu de 1.130 de camere. Hotelurile operează sub brandurile Pullman, Novotel, Mercure și ibis Styles. În 2019, rata de ocupare a tuturor acestor hoteluri a fost de 76%, iar cifra de afaceri totală a fost de 170 de milioane de lei, cu 11% mai mult față de anul precedent.

Citește și