zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Analiza ZF · General Business

Franța își extinde teritoriul în Oceanul Indian

Spațiul maritim al Franței urmează să se extindă cu 151.323 km2 în Oceanul Indian, în largul Insulei Reunion și în Teritoriile de Sud și Antarctice (TAAF), au anunțat Secretariatul General al Mării și Institutul Francez de Cercetare pentru Exploatarea Mării (Ifremer).

de Corina Matei , Editor Web 14.06.2020 · 17:36 2 min de citit și în ziarul tipărit
Franța își extinde teritoriul în Oceanul Indian

Foto: Ziarul Financiar

Spațiul maritim al Franței urmează să se extindă cu 151.323 km2 în Oceanul Indian, în largul Insulei Reunion și în Teritoriile de Sud și Antarctice (TAAF), au anunțat Secretariatul General al Mării și Institutul Francez de Cercetare pentru Exploatarea Mării (Ifremer).

„Comisia pentru limitele platoului continental, un organism specializat al Organizației Națiunilor Unite, a publicat recomandări autorizând Franța să-și extindă platoul continental“, a informat Ifremer și Shom, Serviciul Hidrografic și Oceanografic al Marinei Franceze. Platoul continental al Franței va atinge o suprafață de 730.000 km2, care se adaugă celor 10,2 milioane km2 de ape aflate sub suveranitate (ape interne și mări teritoriale) sau sub jurisdicție franceză (Zona Economică Exclusivă). Cu toate acestea, Franța deține doar drepturile asupra solului și subsolului fundului marin și nu asupra corpului de apă, care rămâne în domeniul internațional.

În 2015, patru decrete au oficializat o primă extensie de 579.000 km2 a platoului continental francez în afara Martinicii, Antilelor, Guyanei, Noii Caledonii și Insulelor Kerguelen. Franța mai poate solicita aproximativ 500.000 km2 de platou continental în cadrul dosarelor examinate în prezent sau aflate în așteptare pentru examinare de către ONU. Aceste extensii „cresc drepturile Franței asupra explorării și exploatării resurselor fundului marin și subsolului dincolo de 200 de mile marine“, arată comunicatul. 

Citește și