Frații Pavăl de la Dedeman mută la bursă chiar în prima zi de tranzacționare din 2021: 122,4 mil. lei schimbați cu acțiuni ale Cemacon Cluj, producător de cărămizi la care Dedeman are 90%
Luni, la ora 16.45, în sistemul Bursei de la București au fost înregistrate două tranzacții speciale (DEALS) cu un număr de 370,8 milioane de acțiuni ale producătorului de cărămizi Cemacon Cluj (simbol bursier CEON), controlat de frații Pavăl de la…
Foto: Ziarul Financiar
Luni, la ora 16.45, în sistemul Bursei de la București au fost înregistrate două tranzacții speciale (DEALS) cu un număr de 370,8 milioane de acțiuni ale producătorului de cărămizi Cemacon Cluj (simbol bursier CEON), controlat de frații Pavăl de la Dedeman, în valoare de 122,4 milioane de lei, arată datele BVB.
Astfel, prima tranzacție, efectuată cu un număr de 296,6 milioane de acțiuni, a fost de 97,9 milioane de lei, iar a doua tranzacție, efectuată cu un număr de 74,2 milioane de acțiuni, s-a ridicat la 24,5 milioane de lei.
Pachetul de acțiuni, schimbat la un preț cu 1,5% în scădere față de ședința precedentă, corespunde unui procent de 73,3% din capitalul social al emitentului și coincide cu deținerea Dedeman SRL, potrivit calculelor realizate de ZF. PIF Industrial, controlat de cei doi frați, are 16,7% din Cemacon.
Citește și
2 min
Ștefan Stan
1 min
Cristina Roșca