Frederic Chevalier, COO EMEA al Lagardère Travel Retail: Românii au exigențe similare cu cele ale francezilor, dar infrastructura din mediile de călătorie locale – aeroporturi, gări, metrou – nu este aliniată
Frederic Chevalier, COO EMEA Lagardère Travel Retail, spune că România este o piață importantă pentru grupul francez activ în 42 de țări, contribuind semnificativ la rezultate și profitabilitate.
Foto: Ziarul Financiar
♦ Grupul Lagardère Travel Retail operează pe piața locală sub cinci branduri – Inmedio, So! Coffee, Relay, 1 Minute și Hub Convenience –, având în total aproape 300 de unități ♦ În ceea ce privește businessul, acesta se ridica la 644 mil. lei în 2020, cu 17% mai mic decât în anul anterior.
Frederic Chevalier, COO EMEA Lagardère Travel Retail, spune că România este o piață importantă pentru grupul francez activ în 42 de țări, contribuind semnificativ la rezultate și profitabilitate. De aceea, compania va continua dezvoltarea atât pe formatele deja existente, cât și pe altele noi, aflate în analiză acum.
„Lagardère Travel Retail este un grup care activează în 42 de țări, pe toate continentele și acoperă un mix de linii de business din domeniul retailului de călătorie – travel essentials, duty free & fashion și dining/ foodservice – cu spații de retail în 260 de aeroporturi și 710 gări și cu venituri de 5,5 miliarde de euro în 2019. România a livrat întotdeauna rezultate importante pentru grup, confirmând un trend crescător an de an, prin prisma cifrei de afaceri, a numărului de magazine și profitabilității, precum și ținând cont de perspectivele de dezvoltare.“
Citește și
2 min
Ștefan Stan
2 min
Ștefan Stan
2 min
Cristina Roșca