zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Analiza ZF · Business Legal

Frederic Jenny, OECD: Amenzile date de Concurență nu sunt descurajante

Amenzile date de Consiliul Concurenței în urma investigațiilor, calculate ca procent din cifra de afaceri a entității sancționate, nu acționează ca un element de descurajare a abaterilor de la legea concurenței și ar trebui să fie regândite, a declarat Frederic Jenny, președinte al comitetului de concurență din cadrul Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD).

de Roxana Dumitru Rosu - Mediafax , Editor 08.04.2014 · 10:58 1 min de citit
Frederic Jenny, OECD: Amenzile date de Concurență nu sunt descurajante

Foto: Ziarul Financiar

Amenzile date de Consiliul Concurenței în urma investigațiilor, calculate ca procent din cifra de afaceri a entității sancționate, nu acționează ca un element de descurajare a abaterilor de la legea concurenței și ar trebui să fie regândite, a declarat Frederic Jenny, președinte al comitetului de concurență din cadrul Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD).

”O problemă e nivelul amenzilor, care nu sunt descurajante. Ar trebui gândit dacă nivelul amenzilor ar trebui majorat, pe măsură ce legea concurenței devine mai cunoscută, mai ales în zona trucării de licitații”, a declarat Jenny în cadrul unei conferințe în care Consiliul Concurenței și-a prezentat raportul de activitate pe 2013.

În prezent, amenzile date de autoritățile concurențiale nu pot depăși 10% din cifra de afaceri a entității sancționate. Cele mai mari amenzi date de Consiliul Concurenței până în prezent au mers către companiile petroliere și operatorii de telecomunicații.

Citește și