zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Analiza ZF · Banci-Asigurari

Fundația UniCredit lansează un program de 6,5 mil. euro împreună cu Junior Achievement Europe, în scopul prevenirii abandonului școlar. Proiectul cuprinde zece țări europene, inclusiv România

Fundația Grupului UniCredit și Junior Achievement Europe, cea mai mare organizație din Europa dedicată încurajării și pregătirii tinerilor pentru a avea succes, lansează Re-power your future, un program menit să prevină abandonul școlar timpuriu. UniCredit va investi 6,5 milioane de…

de Cristina Bellu , Reporter 25.07.2023 · 16:52 2 min de citit
Fundația UniCredit lansează un program de 6,5 mil. euro împreună cu Junior Achievement Europe, în scopul prevenirii abandonului școlar. Proiectul cuprinde zece țări europene, inclusiv România

Foto: Ziarul Financiar

Fundația Grupului UniCredit și Junior Achievement Europe, cea mai mare organizație din Europa dedicată încurajării și pregătirii tinerilor pentru a avea succes, lansează Re-power your future, un program menit să prevină abandonul școlar timpuriu.

UniCredit va investi 6,5 milioane de euro pentru derularea acestui program, care va dura trei ani, în zece țări în care Grupul UniCredit își desfășoară activitatea: România, Austria, Bulgaria, Cehia, Germania, Ungaria, Italia, Serbia, Slovacia și Slovenia.

„Este mai important ca niciodată să contribuim la construirea prin educație a unui viitor mai luminos pentru tinerii noștri și pentru comunitățile în care trăiesc, creând astfel o bază pentru parcursul și dezvoltarea acestora. Parteneriatul Fundației cu JA Europe ne va ajuta să facem acest lucru prin abordarea directă a uneia dintre provocările majore cu care se confruntă în acest moment școlile europene: rata abandonului școlar, care diminuează oportunitățile de angajare și are un impact semnificativ asupra nivelului de trai, pe tot parcursul vieții. Prin acest nou parteneriat, Fundația UniCredit și JA Europe își propun să vină în sprijinul a peste 400.000 de elevi din zece țări, oferindu-le posibilitatea să evolueze prin puterea transformatoare a educației.“, spune Andrea Orcel, președinte UniCredit Foundation.

Citește și