Furnizorul de carburanți Artoil din Timișoara, controlat de antreprenorii Alexandra și Alex Bunceanu, mizează în 2025 pe o creștere de 25% a afacerilor
Furnizorul de carburanți Artoil din Timișoara, controlat de antreprenorii Alexandra și Alex Bunceanu, mizează în acest an pe o creștere de 25% a afacerilor față de 2024, susținută atât de încheierea unor noi parteneriate, cât și de extindere. Compania estimase pentru anul 2024 o cifră de afaceri de aproximativ 1,18 mld. lei (237 mil euro), în scădere cu 2% față de anul anterior, când Artoil a rea…
Foto: Ziarul Financiar
Furnizorul de carburanți Artoil din Timișoara, controlat de antreprenorii Alexandra și Alex Bunceanu, mizează în acest an pe o creștere de 25% a afacerilor față de 2024, susținută atât de încheierea unor noi parteneriate, cât și de extindere. Compania estimase pentru anul 2024 o cifră de afaceri de aproximativ 1,18 mld. lei (237 mil euro), în scădere cu 2% față de anul anterior, când Artoil a realizat afaceri de 1,193 mld. lei (241,3 mil. euro), potrivit datelor existente pe site-ul Ministerului Finanțelor.
„Am bugetat pentru 2025 o creștere a cifrei de afaceri de 25%, ipotezele principale fiind creșterea acoperirii teritoriale a vânzărilor și încheierea de noi parteneriate. Ne-am propus să recuperăm din încetinirea din 2024“, au declarat pentru ZF Transilvania oficialii companiei Artoil din Timișoara.
Artoil a fost înființată în anul 2012 în Timișoara, având ca obiect de activitate distribuția și comercializarea de produse petroliere (motorină, benzină, AdBlue, combustibil termic lichid, bitum rutier) la nivel național. În vederea unei mai bune organizări și planificări a fiecărei divizii de business, anul trecut conducerea Artoil a luat decizia de a mări numărul de companii din grup și de a distribui pe firmele noi înființate o parte din liniile de business ale grupului.
Citește și
2 min
Ștefan Stan
2 min
Ștefan Stan
2 min
Cristina Roșca