zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Analiza ZF · Business Construct

Furnizorul de soluții de acces în clădiri Somfy România a făcut afaceri de 2,8 mil. euro în 2020, plus 30%

Somfy România, furnizor de sisteme de control automatizat pentru tehnica de umbrire și acces în locuințe și clădiri comerciale, a înregistrat o cifră de afaceri de 2,8 milioane euro în 2020, în creștere cu 30% comparativ cu exercițiul financiar anterior.

de Corina Matei , Editor Web 02.02.2021 · 22:04 1 min de citit și în ziarul tipărit
Furnizorul de soluții de acces în clădiri Somfy România a făcut afaceri de 2,8 mil. euro în 2020, plus 30%

Foto: Ziarul Financiar

Somfy România, furnizor de sisteme de control automatizat pentru tehnica de umbrire și acces în locuințe și clădiri comerciale, a înregistrat o cifră de afaceri de 2,8 milioane euro în 2020, în creștere cu 30% comparativ cu exercițiul financiar anterior. Rezultatele pozitive se datorează creșterii accelerate a vânzărilor în al doilea semestru pentru principalele categorii de produse din portofoliu: sistemele de motorizare și automatizare pentru rulouri, perdele și copertine.

La nivel global, vânzările Somfy Group au atins 1.257,1 miliarde euro în anul 2020, reprezentând o majorare de 6,1% față de anul anterior.

Printre zonele cu o contribuție importantă la această performanță se numără și Europa de Est, având cea mai mare creștere procentuală. În 2020, Somfy a extins la nivel global, inclusiv în România, parteneriatul cu trei companii reprezentative în industrii complementare: Assa Abloy, Danfoss și Schneider Electric, în cadrul proiectului Connectivity Ecosystem, cu scopul de a oferi soluții eficiente, ușor de integrat.

Citește și