Gabriela Cacerea, NNDKP: Avem obiceiul de a da drumul la lucruri sperând că se rezolvă pe parcurs. Nu este deloc așa. Trebuie să discutăm mai mult despre problemele care nu sunt doar specifice României, ci perioadei pe care o traversăm
România are biblioteci de strategii sau de memorandumuri privind investiții majore în energie, dar realitatea din teren arată de fapt că cele mai multe dintre acestea au rămas doar „maculatură.“
Foto: Ziarul Financiar
România are biblioteci de strategii sau de memorandumuri privind investiții majore în energie, dar realitatea din teren arată de fapt că cele mai multe dintre acestea au rămas doar „maculatură.“ Iar acest lucru are la bază mai mulți factori, dar de cele mai multe ori este vizibilă lispa de corelare între idee și pașii necesari pentru implementarea acesteia, dar și un obicei în a lansa proiecte fără o analiză în spate, a spus Gabriela Cacerea, partener în cadrul firmei de avocatură NNDKP, în intervenția sa de la ZF Power Summit 2024, eveniment care a avut loc în perioada 27-29 februarie la București.
„Este nevoie de o mai mare colaborare, și de o colaborare în sens real, între mediul de business și autorități, pentru a crește gradul de implementare a proiectelor din toate zonele economiei, inclusiv din energie. Să transmiți pur și simplu propuneri către autorități și să nu fie luate în considerare, nu este neapărat un dialog. În mod real, ar trebui să se discute mai mult și problemele care nu sunt specifice României, ci perioadei pe care o trăim“, a spus Gabriela Cacerea la ZF Power Summit 2024.
Mai departe, această nevoie de corelare, dincolo de adaptarea la tendințele internaționale, este foarte necesară pe plan local, acolo unde adesea sunt desincronizări între strategiile care de fapt ar trebui să lucreze împreună. Un exemplu foarte clar este diferența de abordare dintre două documente cheie pentru România, PNIESC (Planul Național Integrat în domeniul Energiei și Schimbărilor Climatice) și Strategia pe termen lung a României pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, intitulată „România neutră 2050“, unde părțile direct implicate sunt aceleași, Ministerul Energiei și Ministerul Mediului. De exemplu, dincolo de creșterea producției de energie verde, una dintre cele mai importante direcții de creștere din PNIESC este producția de energie pe bază de gaze, unde România ar trebui să ajungă la o capacitate de 4,4 GW, de la 2,9 GW în prezent. De asemenea, până în 2030, obiectivul României este să construiască centrale nuclearoelectrice folosind tehnologie de tip Small Modular Reactor (SMR) cu o capacitate totală instalată de 462 MW. Dar în timp ce PNIESC vorbește despre creșterea producției de energie pe gaz natural, România neutră în 2050 are cu totul alte obiective.
Citește și
3 min
Ștefan Stan
1 min
Mirela Turlan
1 min
Simona Vasile