Gala Premiilor MLNR 2026: cine sunt câștigătorii premiilor pentru știință, economie, medicină și cultură
Șapte premii pentru realizări în domeniile științei, cercetării aplicate, medicinei, economiei, educației, culturii și tehnologiei au fost acordate în cadrul Galei Premiilor MLNR, desfășurată pe 21 iunie la Ateneul Român. Evenimentul a ajuns în acest an la cea de-a XIII-a…
Foto: Ziarul Financiar
Șapte premii pentru realizări în domeniile științei, cercetării aplicate, medicinei, economiei, educației, culturii și tehnologiei au fost acordate în cadrul Galei Premiilor MLNR, desfășurată pe 21 iunie la Ateneul Român.
Evenimentul a ajuns în acest an la cea de-a XIII-a ediție și a fost organizat împreună cu Academia Română, Ministerul Educației și Cercetării, Ministerul Culturii, Consiliul Național al Rectorilor alături de Universitatea Babeș Bolyai din Cluj Napoca, Universitatea București, Universitatea Alexandru Ioan Cuza Iași, Universitatea de Vest din Timișoara, Universitatea Politehnică București, Academia de Studii Economice București, Universitatea de Medicină Carol Davila București, Școala Națională de Studii Politice și Administrative, Universitatea Națională de Arte Constantin Brâncuși, Universitatea Transilvania din Brașov, Universitatea Lucian Blaga din Sibiu, Universitatea din Craiova.
Premiul „Gheorghe Lazăr” pentru Științe Exacte a fost acordat lui Valentin-Paul Nicu, cercetător senior în cadrul Institutului de Chimie Organică și Supramoleculară „Costin D. Nenițescu” al Academiei Române, pentru dezvoltarea unei metode de analiză asistate de inteligență artificială denumită „Chiroscopul Digital”, utilizată pentru identificarea formei chirale a moleculelor.
Citește și
4 min
Ștefan Stan
2 min
Ștefan Stan
2 min
Ștefan Stan