Gamerii români ar putea fi noul segment pe care BCR vrea să se extindă prin platforma George
Un studiu online realizat de platforma George de la BCR despre profilul de consum al gamerilor români arată că peste 60% dintre gameri fac achiziții în timpul jocului, iar dintre aceștia 4 din 10 își comandă mâncare, iar 1 din…
Foto: Ziarul Financiar
Un studiu online realizat de platforma George de la BCR despre profilul de consum al gamerilor români arată că peste 60% dintre gameri fac achiziții în timpul jocului, iar dintre aceștia 4 din 10 își comandă mâncare, iar 1 din 2 își comandă jocuri, produse de gaming sau alte elemente necesare în joc (skins, coins), potrivit informațiilor transmise de reprezentanții BCR.
„Considerăm că gamerii sunt o parte esențială a unui ecosistem digital, iar povestea lui George este strâns legată de capacitatea de inovare continuă, care trece dincolo de servicii și produse financiare. În acest sens, studiul realizat în cadrul Gaming Marathon ne-a ajutat să aflăm care sunt obiceiurile de achiziții online ale pasionaților de jocuri video, dar și cum se raportează la ofertele de tip cashback. Datele arată că avem o bună compatibilitate pe această zonă, astfel că ne dorim să extindem George Moneyback pentru cât mai mulți parteneri și oferte destinate pentru achiziții de jocuri și echipamente dedicate pentru jocuri video”, a declarat Adrian Săveanu, Brand Manager George.
Studiul, realizat pe un eșantion de 1.167 de persoane, are 65,80% dintre respondenți au vârsta cuprinsă între 14-24 ani și arată că cea mai bună formă de a încuraja participarea gamerilor în competiții sau promoții sunt: premiile în bani (57%), premiile în produse de gaming (52%), bilete la evenimente de gaming (21%) și posibilitatea de a-și întâlni creatorul de conținut preferat (21%).
Citește și
2 min
Ioana Matei
4 min
Ștefan Stan
2 min
Ștefan Stan