Garanti BBVA acordă firmei Prompt Real Estate Solution un credit de investiții de 5,9 mil. euro pentru a susține dezvoltarea aquaparkului Amazonia
Garanti BBVA a acordat companiei Prompt Real Estate Solution un credit de investiții de 5,9 mil. euro pentru a susține dezvoltarea aquaparkului Amazonia, care va deveni cel mai mare complex de acest gen aflat în administrație privată, din partea de vest a țări.
Foto: Ziarul Financiar
Garanti BBVA a acordat companiei Prompt Real Estate Solution un credit de investiții de 5,9 mil. euro pentru a susține dezvoltarea aquaparkului Amazonia, care va deveni cel mai mare complex de acest gen aflat în administrație privată, din partea de vest a țării, potrivit informațiilor transmise de reprezentanții băncii.
Pe lângă finanțarea acordată de Garanti BBVA, s-au realizat investiții adiționale în valoare de 14 mil. euro, din care 42% au fost finanțare prin fonduri europene.
Prin construirea complexului Amazonia au fost create 150 de locuri de muncă.
Citește și
3 min
Ștefan Stan
1 min
Mirela Turlan
1 min
Simona Vasile