zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Analiza ZF · Profesii

GEN Z Trends. Alegerea unui olimpic la matematică în funcția de președinte poate deveni un model pentru tineri? Profesor: Am avut un profesor președinte și ce a rămas din România Educată? Sunt necesari ani pentru a vedea dacă putem vorbi de un model

În contextul în care lipsa modelelor valide este o problemă pentru tineri, alegerea lui Nicușor Dan, medaliat cu aur la Olimpiada Internațională de Matematică în anii 1987 și 1988, poate deveni un mesaj, un altfel de model de „influencer“ pentru Gen Z?

de Mirela Turlan , Editor Web 21.05.2025 · 20:06 2 min de citit și în ziarul tipărit
GEN Z Trends. Alegerea unui olimpic la matematică în funcția de președinte poate deveni un model pentru tineri? Profesor: Am avut un profesor președinte și ce a rămas din România Educată? Sunt necesari ani pentru a vedea dacă putem vorbi de un model

Foto: Ziarul Financiar

♦ Într-o țară care a fost condusă timp de 10 ani de un profesor de fizică, care a promis România Educată, dar nu a livrat nimic, cât de mult contează că acum cea mai înaltă funcție din stat a fost preluată de un olimpic la matematică? Tânăr, 27 de ani: „România nu se va umple cu oameni competenți doar pentru că a ajuns șef al statului un matematician cu doctorat la Sorbona, dar poate că, pe ici, pe colo, vor apărea tineri politicieni cu planuri bine definite și puși în mod real pe treabă“.

În contextul în care lipsa modelelor valide este o problemă pentru tineri, alegerea lui Nicușor Dan, medaliat cu aur la Olimpiada Internațională de Matematică în anii 1987 și 1988, poate deveni un mesaj, un altfel de model de „influencer“ pentru Gen Z? Nu va fi deloc ușor, mai întâi să confirme și apoi putem vorbi de modele, spun cei din domeniul educației, mai ales după ce proiectul România Educată, condus de fostul președinte Klaus Iohannis, profesor de fizică, poate fi catalogat după 10 ani de mandat drept un eșec.

„Nu cred că Nicușor Dan va deveni o inspirație pentru întreaga generație deoarece am văzut cum a acaparat curentul suveranist o bună parte din tineri, dar consider că, punctual, ar putea să devină un model pentru unii oameni bine intenționați, care își doresc schimbări adevărate în țară. România nu se va umple cu oameni competenți doar pentru că a ajuns șef al statului un matematician cu doctorat la Sorbona, dar poate că, pe ici, pe colo, vor apărea tineri politicieni cu planuri bine definite și puși în mod real pe treabă“, spune un tânăr de 27 ani cu un job în media.

Citește și