GEN Z Trends. Concedierile din IT sau cum s-a întors IA împotriva celor care au creat-o: viitorul programării va aparține mai puțin celor care o scriu și mai mult celor care construiesc sistemele care o fac
„Săptămâna trecută am primit cel mai mare număr de CV-uri nesolicitate de 24 de ani, de când există StartTech Team. Mi s-a părut surprinzător“, scria în urmă cu o săptămână pe rețeaua de socializare LinkedIn Bogdan Tudor, CEO Startech Team, un business cu 240 de angajați specializați în servicii IT complete.
Foto: Ziarul Financiar
♦ În America, ofertele de locuri de muncă pentru dezvoltatorii de software au scăzut cu mai mult de două treimi de la începutul anului 2022, arată un material publicat recent în The Economist ♦ La începutul lunii iulie, Microsoft a anunțat că taie 9.000 de joburi, peste cele 6.000 anunțate deja în mai. Cei mai afectați sunt programatorii ♦ În România, Amazon Development Center, o companie creată în Iași în 2005 de gigantul american Amazon, a anunțat concedierea a 500 de oameni ♦ Anunțurile acestea arată un shift major la nivelul industriei de programare acolo unde inteligența artificială a ajuns să se întoarcă exact împotriva celor care au creat-o ♦ Când visul de programator se spulberă, mai ales pentru cei care sunt la început de drum, ce este de făcut?
„Săptămâna trecută am primit cel mai mare număr de CV-uri nesolicitate de 24 de ani, de când există StartTech Team. Mi s-a părut surprinzător“, scria în urmă cu o săptămână pe rețeaua de socializare LinkedIn Bogdan Tudor, CEO Startech Team, un business cu 240 de angajați specializați în servicii IT complete.
Dar puse în contextul internațional din IT, lucrurile se leagă și generează efecte pe plan local.
Citește și
2 min
Ștefan Stan
2 min
Ștefan Stan
2 min
Cristina Roșca