Gen Z Trends. Creativitatea tinerilor bijutieri sau a designerilor vestimentari anulează granițele României față de piețele mature. Ce contează ca să reușești, dincolo de o idee bună?
„Sunt foarte multe branduri românești, dar foarte puține care au trecut testul timpului. Pentru cele care au rezistat au contat perseverența, nervii de oțel, rezistența, reziliența, cred că sunt cuvintele cheie ale celor care au reușit“, spune Ioana Popa, fondatoarea brandului de haine Cloche. Proiectul Cloche a pornit în 2015 și este acum unul dintre cele mai cunoscute branduri de modă independe…
Foto: Ziarul Financiar
Tinerii Gen Z și nu numai că au început să fugă de brandurile consacrate, fie că este vorba de modă sau design, iar vestea bună este că în partea cealaltă îi așteaptă o „ghildă“ de autori care împrumută ceva din meșteșugurile tradiționale, dar cu abordări estetice care promit viitorul. Iar această creativitate transformată în business este vizibilă nu doar pe plan local, ci chiar în regiune, branduri locale tinere, atent gândite, ajungând să capteze atenția publicului aflat în căutare de „altceva.“ Cum treci însă de la schiță la business, pentru că ideile nu lipsesc niciodată?
„Sunt foarte multe branduri românești, dar foarte puține care au trecut testul timpului. Pentru cele care au rezistat au contat perseverența, nervii de oțel, rezistența, reziliența, cred că sunt cuvintele cheie ale celor care au reușit“, spune Ioana Popa, fondatoarea brandului de haine Cloche. Proiectul Cloche a pornit în 2015 și este acum unul dintre cele mai cunoscute branduri de modă independente din România. Dincolo de creativitatea Ioanei, au contat însă multe alte lucruri.
„De când mă știu mi-am dorit haine și am făcut styling, am desenat haine. Eu am terminat Facultatea de sociologie, am făcut marketing foarte mulți ani. În 2015 (când a pornit Cloche – n.red.) lucram ca brand manager la o companie care importa băuturi alcoolice, era cu totul alt domeniu. În jur de un an le-am ținut în paralel, am pornit businessul, mi-am continuat jobul și banii pe care îi luam de la job îi băgam în business.“ Iar disciplina a mers mai departe cu investiții constante pe partea de imagine. „Site-ul a devenit o carte de vizită a noastră și atunci investim foarte mult în zona de imagine a brandului, să fie clean“, mai spune Ioana.
Citește și
4 min
Ștefan Stan
2 min
Ștefan Stan
2 min
Ștefan Stan