zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Analiza ZF · Profesii

Gen Z Trends. Marile schimbări sau cum a devenit ceva normal ce era de neconceput acum 30 de ani: 1 din 3 copii se naște în afara unei căsătorii, jobul pe viață nu mai există, iar evenimentele din orice colț al globului devin viața ta de zi cu zi

„Vechiul scenariu al începutului vieții adulte — absol­virea facultății, găsirea unui loc de muncă stabil, căsătoria, cumpărarea unei case, nașterea copiilor, pensionarea la 65 de ani — este rescris de o generație care nu se întreabă «Când ar trebui să fac asta?», ci «De ce ar trebui să fac asta?». Nu este vorba despre amânare sau sfidare. Este vorba despre alegeri deliberate și adaptare pragmati…

de Vali Pencu , Colaborator 13.08.2025 · 20:15 2 min de citit și în ziarul tipărit
Gen Z Trends. Marile schimbări sau cum a devenit ceva normal ce era de neconceput acum 30 de ani: 1 din 3 copii se naște în afara unei căsătorii, jobul pe viață nu mai există, iar evenimentele din orice colț al globului devin viața ta de zi cu zi

Foto: Ziarul Financiar

♦ Circa 1 din 3 copii din România se naște în afara unei căsătorii, procent mult mai mic față de țările nordice de exemplu, unde nivelul de fericire, cel mai mare din lume, nu are nimic de a face cu a spune DA în fața notarului ♦ Jobul pe viață nu mai există, ba chiar acum este recomandat să schimbi angajatorul chiar și de 5 ori pe parcursul carierei ♦ Diplomele se pot obține la orice vârstă, pentru că vârsta nu mai contează ♦ Crizele dintr-o parte a globului devin evenimente din agenda personală ♦ Gen Z, ajutată de tehnologie, este prima generație din istorie care curbează limitele spațiului și timpului, dar ce înseamnă asta pentru toți ceilalți?

„Vechiul scenariu al începutului vieții adulte — absol­virea facultății, găsirea unui loc de muncă stabil, căsătoria, cumpărarea unei case, nașterea copiilor, pensionarea la 65 de ani — este rescris de o generație care nu se întreabă «Când ar trebui să fac asta?», ci «De ce ar trebui să fac asta?». Nu este vorba despre amânare sau sfidare. Este vorba despre alegeri deliberate și adaptare pragmatică”, se arată în studiul The first global generation (Prima generație globală) realizat de EY. Studiul atinge mai multe tendințe, dar arată schimbările majore pe care Gen Z alături de tehnologie le aduc în societate. Totodată, analiștii de la EY distrug anumite mituri legate de Gen Z, cum ar fi faptul că au început lent în carieră, că nu sunt fideli unui angajator sau că sunt însingurați, acaparați total de social media.

„În realitate, această provocare a etapelor importante ale vieții reflectă o transformare mai amplă care are loc în toate generațiile. De exemplu, în SUA, generațiile baby boomers și Gen X redefinesc pensionarea, lansează afaceri la 60 de ani, găsesc noi iubiri prin aplicații de dating la 70 de ani și joacă pickleball sau învață să facă surf în locul activităților tradiționale de pensionare. Dacă îi apreciem pe cei din generațiile mai în vârstă pentru că își reimaginează anii de aur, de ce îi judecăm pe cei din generațiile mai tinere pentru că își reimaginează viața de adult?”, este una dintre întrebările ridicate de studiul EY.

Citește și