Georgios Stassis, șeful PPC, grupul care a achiziționat Enel România, a fost numit vicepreședinte al Eurelectric, organizație care reprezintă peste 3.500 de companii de energie din Europa
Georgios Stassis, CEO al Public Power Corporation (PPC), grupul care a achiziționat Enel România, a devenit recent vicepreședinte al Eurelectric, asociația care reprezintă peste 3.500 de companii industria europeană de electricitate. Noua conducere a organizației vine în contextul în care…
Foto: Ziarul Financiar
Georgios Stassis, CEO al Public Power Corporation (PPC), grupul care a achiziționat Enel România, a devenit recent vicepreședinte al Eurelectric, asociația care reprezintă peste 3.500 de companii industria europeană de electricitate.
Noua conducere a organizației vine în contextul în care la nivelul Uniunii Europene se dezbate reforma organizării pieței energiei electrice. Aceasta prevede revizuiri ale mai multor acte legislative ale UE, cu impact direct asupra consumatorilor de energie – atât gospodării, cât și companii.
“Consolidarea rețelelor electrice în calitate de coloană vertebrală a tranziției energetice, regândirea securității aprovizionării Europei și asigurarea unor condiții adecvate de investiții sunt cele trei priorități cheie ale noii echipe din fruntea Eurelectric”, spun oficialii PPC.
Citește și
5 min
Ștefan Stan
2 min
Ziarul Financiar
2 min
Ștefan Stan