zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Analiza ZF · Profesii

Germania este în prag de criză a pensiilor, iar eforturile de reformare a sistemului amenință acum să ducă la prăbușirea guvernului țării

Populația Germaniei îmbătrâ­nește, iar tinerii sunt nevoiți să su­porte costurile susținerii sistemului de pensii. Pensiile sunt un subiect constant de dezbatere în politica germană de decenii întregi. Oamenii trăiesc mai mult, ceea ce înseamnă că retrag bani din fondul de pensii de stat pe perioade din ce în ce mai mari după ce se pensio­nează. Iar numărul acestora este în creștere odată cu îmbă…

de Catalina Apostoiu , Reporter 19.11.2025 · 20:56 2 min de citit și în ziarul tipărit
Germania este în prag de criză a pensiilor, iar eforturile de reformare a sistemului amenință acum să ducă la prăbușirea guvernului țării

Foto: Ziarul Financiar

Populația Germaniei îmbătrâ­nește, iar tinerii sunt nevoiți să su­porte costurile susținerii sistemului de pensii. Pensiile sunt un subiect constant de dezbatere în politica germană de decenii întregi. Oamenii trăiesc mai mult, ceea ce înseamnă că retrag bani din fondul de pensii de stat pe perioade din ce în ce mai mari după ce se pensio­nează. Iar numărul acestora este în creștere odată cu îmbătrânirea socie­tății, scrie Deutsche Welle.

Majoritatea ger­ma­nilor, excluzând funcționarii publici și liber profesio­niș­tii, contribuie la fon­dul de pensii de stat. Atât aceștia, cât și angaja­torii lor plătesc 9,3% din venitul brut, pen­tru un procent total de 18,6%. Nivelul exact al pen­siei unei persoane este deter­minat de factori cum ar fi contribu­țiile acesteia în decursul vieții active, monitorizate prin puncte de pensie, care sunt mai apoi transformate într-o plată lunară.

Însă acest calcul nu mai funcțio­nează pentru că există din ce în ce mai puțini contributori la sistemul care susține un număr în creștere con­tinuă de pensionari. Drept urma­re, sistemul de pensii este susținut cu miliarde de euro de la bugetul fede­ral. În 2026, această sumă se va ridica la 128 miliarde de euro sau ușor sub un sfert din bugetul total de aproxi­mativ 524 miliarde de euro.

Citește și