Germania recunoaște: are nevoie disperată de imigranți pentru a-și vindeca economia. Cu piața muncii sub presiune, nemții cer salarii mai mari, riscând să complice lupta BCE cu inflația
Guvernul german și-a redus estimarea de creștere a economiei, avertizând că PIB-ul țării se va contracta cu 0,4% în acest an, admițând în același timp că trebuie să facă față unor „provocări structurale majore“, printre care o penurie „disperată“ de forță de muncă, scrie Financial Times.
Foto: Ziarul Financiar
♦ Penuria „disperată“ de forță de muncă este una dintre problemele structurale majore pe care guvernul german trebuie să le soluționeze ♦ Pe fondul pieței muncii aflate sub presiune, cât și al inflației, angajații din sectorul public german cer majorări salariale de 10,5% pentru 12 luni.
Guvernul german și-a redus estimarea de creștere a economiei, avertizând că PIB-ul țării se va contracta cu 0,4% în acest an, admițând în același timp că trebuie să facă față unor „provocări structurale majore“, printre care o penurie „disperată“ de forță de muncă, scrie Financial Times.
Robert Habeck, ministrul economiei și vicecancelar, a dat vina pentru perspectivele sumbre ale celei mai mari economii europene pe criza energiei creată de invadarea Ucrainei de către Rusia, majorarea dramatică a dobânzilor pentru stăvilirea inflației și încetinirea comerțului mondial, lansând în același timp un apel pentru creșterea numărului de imigranți calificați pentru întărirea forței de muncă în curs de îmbătrânire a țării.
Citește și
2 min
Ștefan Stan
2 min
Ștefan Stan
2 min
Cristina Roșca