Germanii de la Leoni caută 150 de oameni pentru fabrica de cablaje auto din localitatea Bascov, județul Argeș. Leoni este unul dintre cei mai mari angajatori din România
Producătorul de cabluri pentru industria auto Leoni Wiring Systems Pitești, parte a grupului german Leoni, cu vânzări globale de aproximativ 4,85 mld. euro în 2019, are disponibile în prezent 150 de locuri de muncă pentru muncitori necalificați la asamblarea și montarea pieselor, la fabrica de cablaje din localitatea Bascov (lângă Pitești), județul Argeș.
Foto: Ziarul Financiar
Producătorul de cabluri pentru industria auto Leoni Wiring Systems Pitești, parte a grupului german Leoni, cu vânzări globale de aproximativ 4,85 mld. euro în 2019, are disponibile în prezent 150 de locuri de muncă pentru muncitori necalificați la asamblarea și montarea pieselor, la fabrica de cablaje din localitatea Bascov (lângă Pitești), județul Argeș, potrivit informațiilor de pe site-ul AJOFM (Agenția Județeană Pentru Ocuparea Forței de Muncă) Argeș. Germanii le oferă angajaților diferite traininguri de formare profesională pentru toate pozițiile din cadrul companiei, cum ar fi soft skills și cursuri de limbi străine. Cu aproximativ 13.000 de angajați la nivel local, Leoni este unul dintre cei mai mari angajatori din România, potrivit datelor de pe site-ul companiei.
Compania Leoni Wiring Systems Pitești, cu sediul în localitatea Bascov, a raportat pentru 2019 afaceri de 637,7 mil. lei (134,5 mil. euro), un profit net de 15,2 mil. lei (3,2 mil. euro) și un număr mediu de 3.007 angajați, potrivit site-ului Ministerului Finanțelor. Principalii clienți ai Leoni sunt producătorii germani de mașini, dar și alte companii din industria vehiculelor comerciale.
Leoni a intrat pe piața din România în anul 2000, odată cu deschiderea primei fabrici WSD (Wiring Systems Division) la Arad. Au urmat fabricile din Bistrița (2002) și Bascov, lângă Pitești (2005), iar ulterior au fost deschise fabricile satelit din Beiuș, Luduș, Marghita și Bumbești-Jiu.
Citește și
2 min
Iulian Tenchiu
3 min
Ioana Mihai-Andrei
2 min
Cristina Roșca