zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Analiza ZF · Auto & Transporturi

Germanii de la Kromberg & Schubert angajează 100 de oameni la fabrica de cablaje de la Nădab, județul Arad. De la intrarea pe piața locală, Kromberg & Schubert a mai deschis o fabrică la Mediaș, un centru de design la Sibiu

Productorul german de cablaje pentru industria auto și de sisteme electrice Kromberg & Schubert angajează în prezent 100 de oameni pentru fa­brica din localitatea Nădab, situată la aproximativ 40 de kilometri de municipiul Arad

de Mirela Turlan , Editor Web 10.02.2022 · 20:47 2 min de citit
Germanii de la Kromberg & Schubert angajează 100 de oameni la fabrica de cablaje de la Nădab, județul Arad. De la intrarea pe piața locală, Kromberg & Schubert a mai deschis o fabrică la Mediaș, un centru de design la Sibiu

Foto: Ziarul Financiar

Productorul german de cablaje pentru industria auto și de sisteme electrice Kromberg & Schubert angajează în prezent 100 de oameni pentru fa­brica din localitatea Nădab, situată la aproximativ 40 de kilometri de municipiul Arad, potrivit informațiilor de pe site-ul AJOFM (Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă) Arad. Joburile dispo­nibile sunt pentru muncitori necalificați la asamblarea și montarea pieselor.

Kromberg & Schubert este unul dintre marii pro­du­cători de com­po­nente auto prezenți în România. Com­pania Kromberg & Schubert România NA, cu sediul în Nădab, a avut în 2020 o cifră de afaceri de apro­ximativ 161 mil. lei (33,4 mil. euro) și un număr mediu de 820 de angajați, potrivit site-ului Ministerului Finanțelor.

La începutul anului 2021, Kromberg & Schubert a vândut către Grupul Continental fabrica din Timișoara, potrivit unor surse din industria auto locală. Germanii au oprit producția de cablaje din Timișoara, însă au mizat pe cer­cetare și dezvoltare. Decizia de vânzare a fost luată la câ­teva luni de când Kromberg & Schubert a închiriat 2.000 de metri pătrați de birouri în proiectul Vox Technology Park din Timișoara pentru un birou de cer­cetare și dezvoltare. Vox Technology Park are o suprafață închiriabilă de 26.600 de metri pătrați și a fost finalizat în Timișoara în urma unei investiții de 30 de mil. euro.

Citește și