GfK aduce 400 de joburi la Iași într-un centru regional
Compania de cercetare și studii de piață GfK România, care anul trecut a ajuns la afaceri de 19,2 mil. euro și 241 de angajați, își extinde biroul din Iași într-un centru regional în care vor fi recrutați 400 de oameni.
Foto: Ziarul Financiar
GfK a deschis în 2009 un birou la Iași în care au fost mutate operațiunile de culegere telefonică a datelor la nivel național, iar acum compania a decis să închirieze un nou spațiu de birouri pentru extinderea operațiunilor.
„Am închiriat un spațiu adițional cu o suprafață de 2.300 de metri pătrați într-o clădire a cărei construcție va fi finalizată în primăvara anului viitor. Aici va fi dezvoltat un hub pentru Europa și alte regiuni care treptat va ajunge la circa 400 de angajați“, a declarat Ștefan Gheorghiu, senior global real estate manager al GfK România.
Pe măsură ce piața forței de muncă din București devine tot mai competitivă, multinaționalele au început să se îndrepte și către alte centre universitare importante din țară pentru operațiuni de back-office, primele vizate fiind Clujul, Timișoara și Iașiul, orașe în care și costurile de închiriere a spațiilor de birouri sunt mai scăzute decât în Capitală, iar forța de muncă este bine pregătită. Județul Iași, cu o populație de 770.000 de locuitori (al doilea ca mărime după București), a atras în ultimii ani investiții în principal pe segmentele de componente auto și IT, iar cei 40.000 de studenți școlarizați de cele două mari instituții de prestigiu din zonă asigură forța de muncă atractivă pentru noile proiecte.
Citește și
3 min
Ștefan Stan
2 min
Ioana Mihai-Andrei
3 min
Dragos Damian