zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Analiza ZF · Business Hi-Tech

Gigantul Orange a scăpat ușor: Comisia Europeană a dat undă verde achiziției fostului Romtelecom de 4 ori mai repede decât a aprobat Consiliul Concurenței din România achiziția AKTA de către Digi - 2 luni față de 8. Bruxelles-ul nu a pus de fapt condiții

Gigantul francez Orange a scăpat ieftin cu dosarul achiziției fostului Romtelecom la Bruxelles: unda verde pentru achiziție a fost primită cu o singură condiție - ca francezii să respecte ceea ce au propus de altfel ei singuri: vânzarea participației de…

de Adrian Seceleanu , Senior Editor 28.07.2021 · 20:31 2 min de citit
Gigantul Orange a scăpat ușor: Comisia Europeană a dat undă verde achiziției fostului Romtelecom de 4 ori mai repede decât a aprobat Consiliul Concurenței din România achiziția AKTA de către Digi - 2 luni față de 8. Bruxelles-ul nu a pus de fapt condiții

Foto: Ziarul Financiar

Gigantul francez Orange a scăpat ieftin cu dosarul achiziției fostului Romtelecom la Bruxelles: unda verde pentru achiziție a fost primită cu o singură condiție – ca francezii să respecte ceea ce au propus de altfel ei singuri: vânzarea participației de 30% la ceea ce va deveni un operator minuscul, prezent exclusiv pe zona mobilă – Telekom Mobil (fostul Cosmote) iar termenul de aprobare a fost ultra-rapid, de două luni de zile.

Tranzacția în care au fost implicate practic două dintre cele mai mari economii ale Europei – statul francez și german au acțiuni la Orange, respectiv Deutsche Telekom – a mers pe repede înainte: notificarea a fost depusă pe 8 iunie, iar OK-ul a fost primit pe 28 iulie.

Spre comparație, în România, Consiliul Concurenței a aprobat după circa 8 luni de zile achiziția de către grupul RCS&RDS Digi a rivalilor de la Digital Cable Systems, iar aprobarea a fost oferită cu o serie de condiții care au inclus chiar și reducerea prețurilor pentru clienții AKTA. Un alt exemplu: Vodafone a primit aprobarea achiziției companiei de cablu UPC după un an și două luni de la notificare de la Comisia Europeană – este adevărat, într-o tranzacție care nu a inclus doar România ci mai multe piețe europene.

Citește și